,,Am 32 de ani și, când mă uit în urmă, îmi dau seama că eram sensibilă, interiorizată, sufocată de dragostea mamei mele și, of, aveam o concepție despre bărbați... că sunt nemernici și grosolani, așa cum îmi spunea și tata, și mă simțeam foarte singură gândindu-mă la foștii iubiți. Astăzi, îmi dau seama că sunt într-o relație de prietenie cu mama, fără a o lăsa să-mi domine viața, să-mi cumpere lucruri, să-mi spună ce să fac sau nu, adică nu o mai las să decidă în locul meu. Am învățat să nu mă mai las influențată de prietenele mele, am învățat să fac ce-mi place în timpul meu liber, să-mi exprim sentimentele, și am văzut că nu e atât de rău. Am învățat să trăiesc în prezent și să nu mai jelesc după trecut și, până la urmă, mi-am schimbat concepția despre bărbați. Ei sunt ok, unii chiar deosebiți. Cel mai mare câștig în terapie a fost că am descoperit ce-mi place: să fiu cu mine însămi.”
